Bluff-management

Ion se plimbă pe stradă. Măria îl vede, deschide repede geamul şi îi strigă:
– Ioane, vino sus la mine!
– Oi veni când îi fi singură!
– Dar nu-i nimeni acasă.
– Nu acasă, ci pe Pământ!

 

Iulie 2008

C.V.-ul Măriei a ajuns pe biroul meu. Era singur în tăvița C.V.-urilorCariera. Știam că „tânără ambițioasă, dornică și capabilă să învețe repede, cu potențial” nu poate fi niciodată substitut pentru blank-ul de la rubricile „experiență și aptitudini profesionale”. La interviu mi-a spus ce a motivat-o să aplice la job: „Am terminat școala de ceva timp (3 ani!) și părinții mi-au spus că ar fi timpul să mă angajez. Mă gândesc să nu mai stau pe capul lor.” La finalul unui interviu molcom, privind-o, nu puteam să îmi scot din minte o întrebare: „Câte bancuri cu ardeleni sunt?” (niciunul?)

Am luat-o în echipa mea, o echipă care era în durerile (re)facerii și sub presiunea targetului. Pentru început, mai atractiv decât ce scria în C.V.-ul Măriei era piața sa caldă. Plus că, într-un mediu business și cu o instruire managerială adecvată (și mai intensă) avea șanse mai mari să facă bani decât stând acasă la posmagi înmuiați.

Septembrie 2008

Măria avea deja biroul ei. După două luni dădea singură telefoane pe piața rece: „Bună ziua. Domnu’ Popa? VanzariSunt Măria de la firma […]. Da… Avem o întâlnire mâine de la doișpe, rămâne valabilă sau…?” În două luni mă obișnuisem și eu cu vorba și stilul ei urban-apusean, nu astea mi-au captat instant atenția. Abordare telefonică pentru confirmarea întâlnirii cu 24h înainte?! „No bun, și unde o să ne întâlnim? Ok, la Casa de Cultură la doişpe…” Adică la 500m de sediul firmei? Îmi făceam calculele. Ăsta da Customer Care, să îl scoți pe client la plimbare… „Și cum o să ne recunoaștem?… (pauză). Eu o să fiu blondă, dar nu natural și îmbrăcată normal. No bun, la revedere!”

Februarie 2014

Chiar dacă Măria a plecat din echipa mea de mai bine de cinci ani și jumătate, ea a rămas un simbol al incapacității și al ineficienței manageriale, un icon al managementului spontan, visceral, reactiv. Tragicomicul din abordarea Măriei reflectă palid absurdul şi lipsa de orizont din managementul care a recrutat, a selectat și a investit resurse în acest tip de agent. L-aș numi bluff-management, la cacealma, care pariază pe agenţi/angajaţi total nepotriviţi, deşi nu îi recomandă nici experienţa, nici abilităţile (doar lipsa de alternative şi de soluţii manageriale). Angajaţii dintr-o firmă sunt oglinda cea mai fidelă a calităţii managementului.

VanzariDar ce e de făcut în situaţia când ai angajaţi gen Măria? Îi schimbi! Şi când vine vorba de schimbare sunt doar două posibilităţi: (1) schimbi managementul (nu neapărat managerii) şi angajaţii vor evolua şi (2) schimbi angajaţi. Obligatoriu în această ordine, dacă vrei să obţii rezultate pozitive şi de durată. Nu vreau să se înţeleagă cumva că sunt susţinător al „Olimpiadei Disponibilizărilor şi Concedierilor”. Dimpotrivă, susţin că dacă lucrurile sunt făcute corect la fiecare etapă în management, se reduce semnificativ nevoia de a acţiona reactiv, implicit nevoia de a concedia.

Ştiţi de ce nemţii fac chelie la frunte, iar românii la ceafă? Neamţul îşi frământă tâmplele: „Cum să fac? Cum să fac?”, românul îşi mângâie ceafa: „Ce-am făcut? Ce-am făcut?”

„Şi cum o să ne recunoaştem?”… (pauză). După eficienţa angajaţilor pe care i-am recrutat.

 

____
Sursa imagini: aici, aici, aici, aici

Îți place...nu fi egoist...Share on FacebookShare on Google+Share on LinkedInPin on PinterestTweet about this on TwitterEmail this to someone
Marius Dan
Marius Dan
(Certified Trainer & Executive Coach @ Impuls Training) E-mail: marius.dan@impulstraining.ro Telefon: 0745.288.882