Homo ratus

Și-am terminat „cursa" sâmbătă noaptea la 11,30. Apartamentul în care am locuit patru ani era acum gol şi pustiu. După patru zile à la Sisif, în care am coborât 28 de cutii de la la etajul patru şi apoi le-am urcat la etajul trei, doar corzile vocale îmi erau ferite de febră musculară. Abia aşteptam să ajung la noua casă şi să mă întind în pat. Am închis capacul ultimei cutii, sigilând astfel o etapă importantă din viaţa mea, am strâns cutia în braţe, am ieşit în casa scării unde de atâtea ori am stat la poveşti cu domnu' Emiluţ, am pus cheia în broască şi... dintr-o dată am realizat... Era ultima dată când stingeam lumina la apartamentul 14, ultima dată când închideam uşa, ultima dată când...

În tot acest maraton al mutării nu îmi luasem nici măcar 2 minute să simt momentul. De la Oradea la Arad, înapoi la Cluj pentru câteva zile, duminică la Bran... şi-acum, în mijlocul apartamentului alb, amintirile ascunse în cutii au început să invadeze mintea mea: primul joc de fotbal pe saltele cu Pati, ziua când am adus-o acasă pe Talia, iar frăţiorul ei ţopăia fericit pe lângă ea, prima băiţă, seara când împreună cu soţia... hm... asta prefer să o păstrez pentru mine ;). Am realizat că lucrurile cele mai importante în viaţă sunt familia şi clipele frumoase petrecute împreună. Toate celelalte rămân în cutii.